Încadrarea taxonomică a speciei Spermophilus citellus (Linnaeus, 1766):
Încrengătura: CHORDATA
Clasa: MAMMALIA
Ordin: RODENTIA
Familie: SCIURIDAE
Subfamilia: XERINAE
Genul: Spermophilus
Specia: citellus
Statutul speciei
| Natura 2000 Cod
Specia |
Convenția Berna (Legea 13/1993) | Directiva Habitate (anexe) | OUG 57 / 2007 (anexe) | Lista Roşie
IUCN (2010) |
Lista Rosie a Romaniei |
| 1335
Spermophilus citellus (popândău, șuiță) |
Anexa II | Anexa II, Anexa IV | Anexa 3, Anexa 4A | VU –
Vulnerabilă, necesită protecţie strictă |
VU –
Vulnerabilă, necesită protecţie strictă |
Biologia speciei
Este un animal de talie relativ mică, cu o lungime a corpului de aproximativ 20 cm. Corpul este alungit, capul aproximativ rotund cu urechi mici, cu membre scurte, adaptate traiului în galeriile săpate în pământ. Greutatea corpului este variabilă, în funcție de sursele de hrană disponibile. La maturitate ajunge la o greutate de 240-340 de grame, iar în perioada de hibernare îşi poate chiar dubla greutatea. Culoarea blănii este gălbuie pe partea dorsală a corpului şi albă pe partea ventrală, gât şi pe membre. In jurul ochilor prezintă peri alb-gălbui (Popescu & Murariu, 2001).
Membrele sunt scurte şi puternice, terminate cu gheare ascuţite, adaptate vieţii în galeriile subterane. Membrele anterioare au câte 4 degete, iar cele posterioare câte 5 degete. Coada reprezintă o treime din lungimea corpului şi prezintă fire de păr mai lungi, dându-i un aspect stufos. La baza cozii se găsesc 3 papile perianale care secretă o substanţă odorantă cu rol în selectarea partenerilor pentru împerechere şi delimitarea teritoriului individual. Pe partea ventrală prezintă 5 perechi de mamele dispuse astfel: două perechi în zona toracică, o pereche în zona abdominală, iar două perechi între membrele posterioare (Baltag et al., 2014).
Diferenţa dintre masculi şi femele este greu sesizabilă la prima vedere, fiind dată în principal de mărimea indivizilor (masculii au dimensiuni mai mari comparativ cu femelele).
Dimensiuni:
- Mascul: lungime trunchi = 18,7 – 20,7 cm; lungime cap = 4,7 – 5,5 cm; lungime coadă =5,1 – 6.5 cm;
- Femela: lungime trunchi = 18,5 – 20,2 cm; lungime cap = 4,4 – 4,9 cm; lungime coadă = 5,7 – 6,1 cm (Călinescu 1956).
Popândăul prezintă mai multe sezoane de activitate și depind de temperatură. În general, este activ din luna aprilie până în lunile august – septembrie sau chiar octombrie, în funcţie de condiţiile meteorologice (temperaturi mai mari de 15°C). Perioada de hibernare este din septembrie sau jumătatea lui octombrie şi până la sfârșitul lunii mai şi mijlocul lui aprilie, în funcție de latitudine, altitudine şi climă. Masculii hibernează solitar în galerii adânci, iar femelele împreună cu juvenilii din anul respectiv (Baltag et al., 2014).
Este un animal diurn, având două perioade active pe timpul zilei: în intervalul 7-11 şi 16-18. Iese din galerie la temperaturi de peste 15o C, iar când temperaturile depăşesc 30o C poate avea loc şi o estivare (somn de vară) refugiindu-se în viziuni.
Ecologia speciei
Cerinţe de habitat. Habitatul specific este cel de stepă, cu vegetaţie ierboasă joasă şi foarte joasă, în general, suprafeţe cu sol bine drenat (păşuni, pajişti, islazuri, etc). Evită pădurea şi zonele cu vegetaţie înaltă. Pentru galerii caută taluzurile, haturile, digurile, pantele domoale. A fost semnalat şi în terenuri cultivate, mai ales cu plante perene. Prezenţa lor depinde de menţinerea unei vegetaţii scunde (păşunat).
Trăieşte în colonii, având fiecare individ galerie proprie. Colonia este un grup definit teritorial, care este separat spaţial de alte grupuri care populează aceeaşi regiune; astfel de grupuri sunt capabile să realizeze schimb de indivizi între ele în cadrul populaţiei locale. Galeriile au o arhitectură variată, în funcţie de factori precum: densitatea populaţiei, vârsta specimenelor, structura solului, forma reliefului, precipitații. Galeriile pot avea una sau mai multe deschideri ale căror culoare pot fi ramificate. După modul de folosire se disting două tipuri de galerii: temporare şi permanente. In galeriile temporare se adăpostesc provizoriu şi se hrănesc. In galeriile permanente, femelele nasc şi îşi cresc puii, îşi adună provizii, hibernează. Galeriile temporare sunt galerii simple sau prevăzute cu o cameră la capătul lor, cu o singură deschidere, situate la o adâncime de 20-40 cm şi cu o lungime diferită, de la 30-40 cm până la 3-6 m. Galeriile permanente au o structură mai complicată, cu o ieşire verticală şi una oblică sau cu 3-4 ieşiri verticale şi sunt situate, de obicei, la o adâncime de 80 cm (Danilă, 1982). Spre sfârșitul perioadei active, popândăul se pregătește de hibernare adunând rezerve nutritive sub formă de grăsimi; își construiește culcușul de hibernare folosind iarba uscată, iar intrările galeriilor le acoperă cu vegetație uscată sau pământ (Pop & Homei, 1973). Perioadele de activitate şi de hibernare sunt strâns legate de factorul temperatură. La o temperatură a aerului sub 15oC popândăul nu mai părăsește adăpostul intrând în hibernare eşalonat, în funcţie de factori externi cum ar fi temperatura, dar și de factori fiziologici cum ar fi sexul sau vârsta indivizilor. Trezirea şi intrarea în activitate are loc tot eşalonat (Hut et al., 1999; Popescu & Murariu, 2001; Murariu, 2005; Sike, 2008; Janak et al., 2013).
Hrană. Are un spectru trofic relativ larg: tulpini tinere, seminţe, rădăcini, flori, muguri, artropode terestre de talie mare etc. Popândăul este o specie activă ziua, cu temperaturi de peste 15 °C, dar să nu depăşească 30°C, când preferă să se retragă în vizuină. De obicei hrana transportată este consumată imediat.
Reproducerea. Împerecherea are loc în perioada martie – aprilie, imediat după ieşirea din hibernare (când temperaturile depăşesc 10-15°C) şi durează aproximativ 3 săptămâni (Nemath et al., 2009). După o gestație de 23-28 de zile, în luna iunie apar puii, numărul lor fiind cuprins între 2-13 indivizi. Majoritatea masculilor nu sunt capabili de reproducere în primul sezon după hibernare, doar aprox. 18% din ei având nivel optim de androgeni când ies la suprafață. Femelele cu vârsta de un an, de asemenea, nu sunt capabile de reproducere, deoarece dezvoltarea gonadelor începe în perioada de post-lactație, astfel ele se vor putea împerechea abia în al 3-lea an de viață (Millesi et al., 1998). Când puiul ajunge la vârsta de 17-21 zile, femela părăsește vizuina, revenind pentru alăptarea puilor; puii urmează să părăsească vizuina pentru prima dată la vârsta de aprox. 25-28 zile. La vârsta de 7-9 săptămâni, puii părăsesc vizuina de naștere și încep săparea unei noi vizuini la o distanţă de 200-500 m de vizuina maternă (în cazul femelelor, şi mai mare în cazul masculilor) (Millesi et al., 1998; Nemath et al., 2009).
Popândăii au o singură generaţie/ an. Fluctuaţiile multianuale ale populaţiilor sunt mari, determinate de accesul la reproducere, hrană, paraziţi, etc.
Comunicare: semnalul de alarmă este un șuierat, dar emit şi sunete lungi plângăcioase.
Prădători. Principalii prădători ai speciei sunt: păsările răpitoare, mustelidele, vulpile, câinii, şerpi, etc.
Perioade critice. Popândăii sunt vulnerabili în perioada imediat următoare ieșirii din hibernare, nașterii puilor, etc. Pot fi afectați de diferite activități umane (lucrările agricole, refacerea digurilor), frig extrem – ierni geroase, ploi abundente (ce pot determina inundarea galeriilor).
Distribuţia la nivel global
Spermophilus citellus este o specie endemică, răspândită la nivelul Europei centrale şi de sud-est, la altitudini cuprinse între 0 şi 2500 m. Arealul de distribuție este separat geografic de Munții Carpați, la care se mai adaugă fragmentarea determinata de râuri sau suprafețe împădurite. Limita vestică este reprezentată de Cehia și estul Austriei, ocupând suprafețe întinse din Slovacia, Ungaria Serbia, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia (zona Pen. Balcanice), Romania, Republica Moldova şi vestul Ucrainei. Conform lui Feiler (1988), Hauer et al. (2009), Janak et al. (2013) in sec. XX, popândăul dispăruse din Polonia, Croația și Germania, fiind ulterior reintrodus pe suprafețe mai restrânse în prima din cele trei ţări menționate (figura 4).
În România, specia are o răspândire discontinuă. Este întâlnită în afara arcului carpatic până la granițele ţării: Moldova (cea mai mare parte a spaţiului dintre Prut şi Siret), Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banat, Crişana (Dănilă, 1981).
Ocupă zona de câmpie şi cea de deal, în partea de est a țării fiind întâlnită până la 450 m altitudine (Piatra-Neamț şi Munţii Măcinului) (Dănila 1986, Popescu şi Murariu 2001).
În prezent populaţiile sunt fragmentate, fiind în declin la nivelul Europei, mai ales în limita nord-vestică şi sudică a ariei de distribuţie. Se apreciază o reducere de până la 30% a populaţiilor de popândău în ultimii 10 ani (Coroiu, 2008). Din acest motiv, specia a fost declarată specie vulnerabilă de către International Union for Conservation of Nature and Natural Resources (Botnariuc et al., 2005; Coroiu et al., 2008).
La nivel naţional mărimea populaţiei de popândău este estimată la cca. 15000 de exemplare (Ionescu et al., 2013). Densitatea populaţiilor din vestul României sunt mai slab reprezentate, estimarea fiind în jur de 5-6 indivizi/ha, aceasta crescând odată cu apropierea de limita estică a României unde densitatea populațiilor este de 13-17 ind./ha. În Dobrogea, pot atinge o densitate de până la 100-150 de galerii/ha (Popescu şi Murariu, 2001).
Studii mai recente estimează un efectiv de 20000 – 30000 indivizi pentru regiunea Moldovei (Baltag et al., 2014), însă numărul insuficient de studii realizate şi metodologii diferite utilizate, nu permit compararea datelor.